|
|
|
|

|
| Data : 2010-02-24 16:07:28 |
|
Să stăm cu Duicii la masă
Nu stim dacă Victor Ponta stie sau nu, dar istoriografia politică a PSD Mehedinti este una tulburătoare. Organizatia a ajuns pe mâna lui Adrian Duicu, un personaj destul de controversat, de numele căruia sunt legate o serie de dosare penale, aflate în diverse faze de cercetare. Ele sunt multe si nenumărate, dar vom retine aici doar câteva dintre ele, cu precizarea că joi Adrian Duicu va trebui să stea la masă cu un presedinte de PSD care are o meserie ce îi trezeste frisoane, aceea de procuror. De ce cuvântul procuror îi trezeste cosmaruri lui Adrian Duicu? Vom vedea în cele ce urmează! La Parchetul General există un dosar cu numărul 1306, instrumentat, cel mai probabil de procurorul Adriana Sandu, iar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin se află cel mai proaspăt dintre dosare, 131/P/2010.
|
|
|
In care sunt cercetate potentiale fapte de coruptie rezultate din convorbirea postată si pe portalul youtube.com, dintre Adrian Duicu si Rafael Norocel Ciorăscu.
Președintele PSD, Victor Ponta, vine, potrivit ultimelor informații, mâine, la Drobeta Turnu Severin. Vizita face parte din așa-zisa socializare pe care procurorul o face prin țară, pentru a cunoaște organizațiile cu care va lucra și mai ales oamenii care conduc aceste importante structuri locale. Vizita la Mehedinți nu se anunță una liniștită, deoarece omul care a declarat că nu va sta cu corupția la masă va fi nevoit să stea cu Duicu la masă. Procurorul Ponta va decide cine vor fi cei care îi vor sta alături în ascensiunea politică, cu precizarea că presa, cea care îi este atât de dragă, trebuie să îl informeze corect.
Victor Ponta ar putea veni mâine la Severin, pentru a face cunoștință cu organizația de aici, cea care, potrivit unora dintre liderii locali, l-a susținut, în ciuda deciziilor adoptate în Conferința Județeană Extraordinară. Ponta va veni la Severin și va sta la masă cu oameni despre care probabil știe câte ceva sau probabil nu cunoaște mare lucru. De aceea ne-am hotărât noi, cel mai prestigios cotidian local, să îl informăm cum stă treaba. Victor Ponta merită să știe cine gestionează filiala Mehedinți, cine sunt o parte din oamenii care fac politica social-democrată în Mehedinți și ce au făcut aceștia de-a lungul timpului. De asemenea, poate că procurorul Ponta ar trebui să știe și despre faptul că în PSD Mehedinți există și oameni cu viziune europeană, care au încălcat deciziile Conferinței Județene Extraordinare, pentru a-i da votul în semn de simpatie și din dorința de schimbare. În PSD Mehedinți există, spre exemplu, iar acest exemplu mi-a venit în minte ca un automatism, oameni precum Marius Screciu. Vicepreședinte al PSD Mehedinți și președinte al Organizației PSD Drobeta-Turnu-Severin, Marius Screciu a decis să voteze la marele congres cu Victor Ponta și a recomandat delegaților din subordinea sa să facă același lucru, chiar dacă, tot mai multe dintre sursele noastre acreditează ideea că restul delegației ar fi votat tot cu Geoană. În afară de concursul de declarații în favoarea actualului șef al PSD, în organizație social-democrată mehedințeană ar putea exploda un scandal de proporții între cei care au votat PONTA și cei care se laudă că au votat PONTA. Cum liderul social-democrat este procuror de meserie, este de așteptat ca el să demonteze orice fel de scenarii bine orchestrate de cei care vor acum, probabil, să se gudure pe lângă marele șef.
Iată doar un pasaj interesant din stenograma acestei convorbiri, îmbibate de dare și luare: AD: Pentru mine episodul s-a încheiat când ai fost la mine în birou, pentru mine îți spun încă o dată ... / RNC: Eu am promis solemn că mă revanșez / AD: Atât, față de mine nu ai nicio obligație. Eu am vrut să mă înțeleg cu tine de la început, că eu știu care sunt discuțiile, că nu plătește, că fur ... Eu atunci am trimis-o pe nevastă-mea să ia de acasă și a înțeles prost. / RNC: Dar să știi că pe mine m-a pus pe gânduri. / AD: Știu, dar înțelegi cum a fost, eu spun 5 verzi, ea a înțeles 5 bucăți de 500 și după aia, când a venit ăla și am văzut, era fără un sfert , băga-mi-aș..., dacă nu îl trimiteam, ziceai că sigur nu a ieșit bine. / RNC: Bine, hai să îți spun, vrei să știi, și asta am apreciat, ai fost fair-play că, dacă jucai la două capete, dar tu ai jucat așa, am vrut să îți plătesc cu aceeași monedă, dar sincer nu am putut.... (n.r. AD înseamnă Adrian Duicu, iar RNC înseamnă Rafael Norocel Ciorăscu). O altă speță ar fi cea legată de Afacerea RMN, în cadrul căreie am putea vorbi despre dosarul 476/274/2009 și de o sentință prin care organele fiscale au amendat contravențional firma ROM RAD RMN SRL cu suma de 10.000 de lei și au decis suspendarea activității pentru o perioadă de trei luni. Pentru o mai bună edificare, trebuie să spunem că la RMN-ul lui Adrian Duicu, doar în perioada de referință 11.02.2007 31,12.2007 au fost efectuate 1945 de investigații de control, decontate la CAS Mehedinți la prețul de 455,50 de lei bucata. În realitate, tariful trebuia să fie de 296,24 de lei bucata, conform OMF 178/2006. În această perioadă, programul de lucru era de luni până duminică, aproape continuu, deși contractul pe care societatea îl avea cu un medic specialist radiolog era de doar 16 ore pe săptămână. CAS a achitat suma de 1.124.726 de lei pentru aceste servicii, suma stabilită ca încasată necuvenit fiind de 857.751 lei, bani imputați ulterior de CAS. Astfel, din totalul de 1945 de investigații declarate la CAS, doar 167 sunt reale, în sensul că au fost efectuate legal.
Atenție, domnule procuror!
Victor Ponta este procuror, a fost într-o perioadă șeful Corpului de control al prim-ministrului, este incoruptibil și s-a făcut cunoscut ca un dușman al corupției. În aceste condiții este de așteptat ca vizita de la Mehedinți să fie una nu formală, ci informală, în care ar putea lua act de ceea ce zace în organizația PSD de aici. Așa cum ar trebui să verifice concret cine l-a susținut și cine nu și de ce se încearcă cu disperare o deturnare a atașamentului de la Geoană către el. Așadar, atenție, domnule procuror! Nu stați cu Duicii la masă! Iar dacă nu ne credeți pe noi, puteți să vă informați la foștii dvs. colegi procurori. Atenție, domnule Ponta!
|
|
|
|
|

|
|

|
Ce le-a spus Basescu ministrilor PD-L la Snagov
|
|
Ministrii pedelisti au fost aspru criticati, in timpul intalnirii de duminica seara de la Palatul Snagov, de catre presedintele Traian Basescu care i-a acuzat ca l-au mintit pe premierul Emil Boc cand au spus ca vor lua masurile de reducere a cheltuielilor, iar daca motiunea de cenzura va cadea, iar ei continua, vor fi remaniati. Continuare...
|
|
|

|
|

|
Nevinovata Opozitie
|
|
E frumos ca PSD si PNL pozeaza in crestini mai buni decat Sfantul Petru. In fecioare neprihanite. E bine. In felul asta poza ipocriziei din politica romaneasca ii prinde chiar pe toti. Continuare...
|
|
|

|
|

|
Atentie, se închid usile! PSD, în pragul falimentului
|
|
Scandalurile în care au fost implicati pesedistii se reflectă si în ochii electoratului, PSD aflându-se pe un trend descendent, coborând în jurul a 27-28%. Sociologii se asteaptă ca PSD să continuă evolutia descrescătoare, ca urmare a impactului scandalului Voicu.
Continuare...
|
|
|

|
|

|
Scandalul Voicu, în casa lui Geoană
|
|
Margareta Costea, soacra lui Mircea Geoană, ar fi apelat la serviciile lui Cătălin Voicu, sustin surse politice.
Margareta Costea are un dosar penal în legătură cu modul în care si-a obtinut titlul de revolutionar. Ancheta trenează de ani buni. Continuare...
|
|
|

|
|

|
Voicu, despre cazul Geoana
|
|
Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a intervenit in dosare penale sau ar fi cerut pentru Catalin Voicu functia de Ministru de Interne.
"Baga-mi-as p... in Geoana si cu toti americanii lui, care ni i-a adus la Curtea Suprema, ca multi au dosare. Si cu toate golancile, cu seful organizatiei PSD de la Dolj. Continuare...
|
|
|

|
|

|
Va sta procurorul Ponta cu Duicii la masă?
|
|
Să stăm cu Duicii la masă
Nu stim dacă Victor Ponta stie sau nu, dar istoriografia politică a PSD Mehedinti este una tulburătoare. Organizatia a ajuns pe mâna lui Adrian Duicu, un personaj destul de controversat, de numele căruia sunt legate o serie de dosare penale, aflate în diverse faze de cercetare. Ele sunt multe si nenumărate, dar vom retine aici doar câteva dintre ele, cu precizarea că joi Adrian Duicu va trebui să stea la masă cu un presedinte de PSD care are o meserie ce îi trezeste frisoane, aceea de procuror. De ce cuvântul procuror îi trezeste cosmaruri lui Adrian Duicu? Vom vedea în cele ce urmează! La Parchetul General există un dosar cu numărul 1306, instrumentat, cel mai probabil de procurorul Adriana Sandu, iar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin se află cel mai proaspăt dintre dosare, 131/P/2010. Continuare...
|
|
|

|
|

|
La Purceaua Lesinată. Încercarea lui Duicu de a prăsi corabia ciuruită a PSD nu este întâmplătoare
|
|
Valoarea de întrebuintare a acestui om nu mai e valabilă, este un individ fără carte si fără repere morale, care este si a fost catalogat mereu ca un tepar. A făcut din PSD Mehedinti un fel de SRL, iar acum vrea să-l vândă. Oricum, madatul dat lui de Prostănac era valabil atâta vreme cât prostănacul avea un meci cu mine, dar acum nici măcar Prostănacul nu îi mai răspunde la telefon. Este abominabil ce poate face acest om a declarat deputatul Eugen Nicolicea. Continuare...
|
|
|
|
|
|